14 oct. 2012

Spuse altfel

Altfel sunt toate, altfel sunt vremurile, altfel suntem cu toţii. Ne-au ajuns să ne fie altfel şi trăirile. Nici simţutile şi nici simţirile nu au scăpat, şi ele sunt altfel. Orice, din jurul nostru, oricum s-ar vrea înţelege şi oricum s-ar vrea accepta, cuvântul ce defineşte umanitatea şi lumea întru totul ei, este altfel. Suntem azi altfel, trăind altfel într-o lume altfel.
Chiar şi eu sunt altfel. Cum să fi scăpat eu, cum să fiu eu unicat? Eu doar m-am încăpăţânat să stau ancorat în lumea pe care am cunoscut-o în cei 44 de ani pe care îi aveam la momentul în care am început să scriu altfel. Lipsea doar o săptămână ca cei 44 de ani să fie în completitudinea lor!
Şi-am început să scriu altfel... Din privirea aruncată asupra a cele ce se spun, din privirea, tăcută, asupra celor ce stau şi ascultă, mi-a fost dat să înţeleg puţinele care se spun şi cât de mult, şi cât de mulţi doar se prefac a auzi. Haotici sunt puţini, dezordonaţi tot mai mulţi. De mine aş spune că sunt un dezordonat ordonat, cei mai mulţi trăiesc ordinea dezordinei. Şi în acea zi, sub ascuţiş de sabie stându-mi trăirile, în vârf de cuţit mânuit din umbră fiindu-mi trăirile şi sub secure viaţa, am zvâcnit, rupând tăcerea. Am zvâcnit tocmai pentru că avem de spus şi pe cele care nu se spun şi, pe care, cei care au ajuns în punctul în care nu se mai lasă atraşi de larma muzicii fără ton, caută pentru început izvorul paradoxului şi apoi caută să-l limpezească.
Adevărul este paradoxal. Pentru a-l înţelege în întregime, trebuie abordat din toate unghiurile.O singură abordare, parţială, nu duce decât la adevăruri parţiale. Până când nu se va admite natura paradoxala a adevărului, nu se va transcende conflictul din conştiinţa. Numai atunci când se admite valabilitatea tuturor punctelor de vedere, se poate depăşi dualitatea.
Am început să scriu pentru a spune, altfel, lucrurilor pe nume. Ceea ce oamenii chiar dacă văd nu admit. Şi nu admit pentru că, trăind în această lume altfel, altfel chiar pe ei se văd, altfel este văzut chiar şi cel care le spune. Eu, scriind, m-am acceptat ca fiind altfel şi tot ceea ce trăiesc altfel.
Am acceptat să mă identific cu acest omniprezent Altfel şi să mă definesc altfel cu toate aceste consecinţe, dictate de tabuuri, etichetări, înţelegeri şi constrângeri. Despre ceea ce se şuşoteşte când este pe deplin înţeles, despre ceea ce se strigă în gura mare când se crede şi se afirmă ca înţeles deşi există real doar ţelul, doar visul. Şi am preferat această asumare într-o lume în care predominant este vacarmul, cu speranţa că mai repede decât vor unii, mai repede decât pot alţii, liniştea va repune în drepturi neînţelesul sens al căutatei Lumini: Adevărul.
Da, în această lume, pestriţă şi împestriţată, ce dă individului, înainte de a-i da cu piatra în cap, avântul de a-şi liberaliza libertinajul faptic şi ideatic, m-am apucat, pe neaşteptate, într-o zi, un 25 al unui Noiembrie plin de controverse pe toate planurile, într-un orizont înfurtunat de neînţelesuri şi ciudăţenii comportamentale, să regăsesc părţile întregului în legile cele vechi, uitate, pierdute sau îngropate, ale firii umane şi ale rostului lumesc al omului. Totdeuna văzusem, dincolo de fapte, gândurile, simţeam, dincolo de gânduri, trăirile, venise vremea să percep trăirile prin văz şi nu prin privire. În vremurile de război, pacea nu se mai poate obţine prin negociere, fiindcă nici munţi de gheaţă nu răcesc minţile înfierbântate. Legile războiu-lui sunt tocmai oglindirea legilor Păcii. A domoli pe războinici este greu. Doar ca războinic poţi percepe onoarea ce chiar printr-o lege nedreaptă este căutată. Şi fără să mă neg, chiar dacă toate legile păcii îmi erau şi cunoscute şi dragi, n-am pornit războiul contra războiului ci am pornit un război pentru pace. Iar spre cei războinici am arătat sabia pe care ei o roteau deasupra capetelor celor ce voiau să fie de ei înfricoşaţi. Pe înţelesul vechi toţi pricepeau că cine ridică sabia, de sabie va pieri, sensul nou, al acceptării necondiţionate nu avea nici o esenţă a împlinirii legii, ci a stâmbării ei, fără a obţine pacea. Sabiei ridici în cale sabie, căci trebuie împlinită legea: Cel ce a ridicat primul sabia este sub efectul legii pieirii...
De veghe lângă orologiul ce număra secundele ce se nemureau în cuvântul scris, au fost, întâiele, cititoare şi cercetătoare spre timpurile ce vor veni, cei ce în vremea aceea, priveam fără de temeri şi fără a fi temători, acelaşi senin orizont: Lenuţa Popa (Galaţi), Loreta Popa (Bucureşti), Laura Matache (Călăraşi). Împreună şi la un loc, se puneau gândurile încrucişate ce către acelaşi totul, tuturor se lăsau spuse spre trăiri împlinitoare de rost, menire şi destin. Când va fi vreme de retrăire şi de vijelioasă rostuire, iarăşi, împreună, faptele se vor aşeza în tiparul făurit din durerea loviturii şi bucuria înălţării, împreunate de lacrima împilării.
Poveste am făcut să fie viaţa privită de aproape şi privită de departe. Privind-o din drumul meu prin realitate, i-am înţeles meandrele şi în poveste am pus acele înţelesuri de care mereu fug oamenii, încercând să găsească vinovaţi şi vinovăţii. Poate, mai mult sau mai puţin sigur, a luat povestea forme diferite, tot atâtea câte eu aş fi putut înţelege, de-ar fi devenit de pe acum realitate. Un singur lucru, trebuie să recunosc, nu am făcut, scriind toate câte pot fi citite aici: nu am stat să gândesc, să mă gândesc, de e bine sau nu e bine, de e rău sau nu e rău, să scriu ceea ce am scris. Şi mai tot timpul, chiar dacă aş fi vrut, nu aveam răgazul de a gândi. Ea, tocmai ea, cea care în unele este personaj principal, viaţa mea, a făcut şi-a desfăcut, aşa cum doar ea ştie, şi s-au aranjat toate, prin oameni sau prin întâmplări, ca timpul gândirii să-mi fie luat. Gândind, poate nici măcar un rând nu s-ar fi lăsat citit de alţii. Fusese timpul poeziei, pentru mine, până atunci, nu-mi trecuse niciodată prin gând să modific forma, să se schimbe versul în rând, strofa în paragraf şi poezia în poveste. Dar s-a făcut să fie aşa.
Numele de-nceput, şi care acestor şapte cărţi l-am pus, a fost necăutat. S-a extras singur din actualitatea lumii şi parcă de atunci în calea mea, şi a celorlalţi trei dintâi, Altfel era un cuvânt ce mereu era rostit de oameni, care mai de care neştiutori ai înţelesului ce noi îl aveam. Eu, recunosc, după ce scriam, de cineva citea, citeam şi eu, încercând să înţeleg dar mai înainte de toate să ştiu ceea ce scrisesem. Nu mirat de cele scrise eram, ci, de multe ori de curajul de a-i lăsa pe alţii să citească. Şi mă întrebam, uneori, de n-ar fi trebuit să mă opresc din scris...
Şi poate, cumva, chiar mă şi opream din scris. Dar au fost oameni, suflete şi făpturi, care prin citirea a ceea ce scriam, m-au încurajat să nu mă plec în faţa celor care au început să pună mâna pe pietre, gonindu-mă din apropierea adevărurilor lor, unii dintre ei fiindu-mi, cândva aproape. În primul rând Loreta, apoi Lenuţa şi deopotrivă Laura, mi-au dat îndemn, chiar poruncă, să continui. Apoi mulţi alţii cărora le mulţumesc... le multumesc şi le cer iertare celor care nu sunt în lista pe care o scriu din ceea ce acum îmi vin în minte: Geny Bordeanu, Magda Mareş (Piatra Neamţ), Elena Valerica Panazan (Arad), Violeta Eftime (Brăila), Loredana Dănoiu, Elena Darie, Mara Darie, Virginia Elena Olteanu, Corina Tecelan, Florentina Buta, Monalisa Basarab, Alice Constantin, Marcel Horobeţ, Izabel Jerdea, Alice Mihaela Dincă, Rodica Nona, Lili Gheorghe, Dana Martinus, Mihaela Rotaru, Dana Bârzoiu (Bucureşti), Cristina Răcianu (Câmpina), Alexandra Burada (Bacău), Kandy Reisenauer Eftimie, Ştefania Cosmina Şerbănescu (Râmnicu Vâlcea), Clementina Rott, Daniela Gherman, Daniela Cojocariu (Botoşani), Floredana Radu, Aurelia Dorde, Nicoleta Avram (Călăraşi), Bianca Morkos, Radu Uţ, Maria Bodea, Angela Abrudan (Cluj-Napoca), Violeta Dorogan, Luana Constantin (Constanţa), Mihaela Preda, Camelia Radulian (Craiova), Doina Iovănel Spineanu, Lavinia Constanţa Partenie, Daniela Tudorescu, Nicu Troancă (Drobeta Turnu Severin), Laurian Jojică (Orşova), Mihaela Sinea (Mangalia), Voica Nistoroiu (Focşani), Olga Taisa Podaru (Piteşti), Mihaela Andreea Cosma (Ploieşti), Maria Daniela Dragnea (Slatina), Camelia Rico Hernandez (Stuttgart), Maria Vancea (Sighetul Marmaţiei), Natalia Isabela Croitoru, Lucian Grec (Sibiu), Dana Ulmanu, Cornelia Robert, Aurora Alina Fluieran, Marinela Tomescu, Gabriela Maria-Stoica (Timşoara), Steliana Tudorache, Mihaela Drăgănescu (Târgovişte), Delia Copândean (Turda), Carmen Tudorache (Essen), Ionela Darie (Manchester). Şi încă mulţi, mulţi alţii... se poate să fie un număr cu trei sau patru cifre. Pentru ei, e de datoria mea, să continui...
Altfel mai sunt şi altele scrise. Din Actualitatea lumii ori din cei trăitori în ea, i-am surprins Cu mască ori fără mască. Dar toate acelea sunt altfel decât Altfel şi altundeva cuprinse. Sunt om, vreau să fiu liber... şi pentru libertatea mea şi a celor ca mine, libertate nu doar în planul fizic, real, am făcut fapte, am avut gânduri şi a fost să şi scriu, pentru a şti şi cei care şi-o doresc de nesingurătatea lor, dar şi cei care o vor încălcată, că toate au o limită. Fără frică de împilări, lupt pentru libertate, fără teamă de război, război fac pentru pacea tuturor...
conţinutul cartilor:

Niciun comentariu: